Dr. Ion Luchian
Deputat în legislatura 2000-2004, Senator în legislatura 2012-2016.
De asemenea, inițiator al proiectului de modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011, dl. Senator Ion Luchian a fost un susținător al intereselor legitime ale asistentelor medicale cu școală postliceală, în privința dreptului acestora de a le fi recunoscut dreptul la echivalare și completare a studiilor în vederea licențierii. În calitatea sa de președinte al Comisiei pentru sănătate publică din Senat, a oferit reprezentanților „Solidaritatea Sanitară” posibilitatea de a susține cauza asistentelor medicale în cadrul ședințelor comisiei. Întrucât toate acțiunile și susținerea d-lui Senator Ion Luchian au condus la modificarea legii educației naționale în favoarea asistentelor medicale, atribuirea calității de Prieten al Sănătății este cât se poate de justificată.