Secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada 27 ianuarie 2005 - 07 ianuarie 2009.

Foto

Contribuție

Este secretarul de stat cu care reprezentații Federației „Solidaritatea Sanitară” au negociat și ulterior semnat două contacte colective de muncă:  Contractul  colectiv de muncă la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007 și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010.

În condițiile în care negocierile de atunci aveau un grad ridicat de dificultate, deoarece participau în calitate de parte patronală, alături de Ministerul Sănătății, organizații ca Uniunea Generală a Industriașilor din România, Confederația Naționala a Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Uniunea Națională a Patronatului Român, Patronatul Național al Medicilor de Familie, dl. Secretar de stat Ervin Zoltan Szekely, prin atitudinea sa echilibrată, dar receptivă la propunerile noastre ce vizau drepturilor salariaților, a făcut posibilă încheierea, în mandatul său,  a două contracte colective la nivel de ramură sanitară. În plus, negocierea în timpul mandatului său și a Regulamentului privind acordarea sporurilor, Regulament aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 721/2005, constituie încă un exemplu ce vine să întărească faptul că dl. Ervin Zoltan Szekely merită să facă parte din galeria Prietenilor Sănătății.

5 1 vot
Evaluare contribuție
guest
0 Mesaje
Inline Feedbacks
Vizualizează toate mesajele

Info proiect

Cartea de Onoare a prietenilor Sănătății nu este influențată de opțiuni sau preferințe politice. Criteriile de selecție nu includ apartenența politică, concentrându-se pe reușitele pe care fiecare dintre personalitățile amintite le-a avut.

În unele dintre cazuri, descrierile furnizate de către Federația „Solidaritatea Sanitară” din România sunt în mod vizibil diferite de ceea ce a reținut opinia publică despre situațiile prezentate. Deoarece avem acces atât la aspectele oficiale, cât și la o bună parte din abordările informale (în multe situații la baza rezolvării unor probleme au stat nenumărate ore de discuții informale purtate între reprezentanții FSSR și cei ai instituțiilor), suntem în măsură să scoatem la lumină contribuții până acum mai puțin știute.

Mai multe informații despre acest proiect puteți găsi aici.

Proiect lansat cu ocazia Conferinței Aniversare: Federația „Solidaritatea Sanitară” din România: 20 de ani de inovare, acțiuni bazate pe dovezi și reușite sindicale.

Copyright © 2022 F.S.S.R Un proiect al Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” susținut de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România