Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății
Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății este alcătuită pe baza celor mai semnificative contribuții la creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate. Îi considerăm prietenii Sănătății deoarece, acordând atenție profesioniștilor din sănătate, odată cu creșterea calității vieții profesionale a acestora, au determinat creșterea calității serviciilor medicale. Principalul criteriu de selecție este bazat pe capacitatea de a recunoaște existența uneia sau alteia dintre problemele sesizate, disponibilitatea de a o rezolva, dublată de un nivel al reușitei.
Această secțiune este destinată persoanelor care au contribuit în mod semnificativ la unele dintre reușitele importante ale Federației „Solidaritatea Sanitară” din România. Pentru a nu genera confuzii, precizăm că nu este vorba despre oameni care au ajutat FSSR, ci despre persoane care s-au dovedit parteneri corecți de dialog social, înțelegând argumentele pe care noi le-am prezentat pentru adoptarea diferitelor măsuri. În toate cazurile este vorba despre ore întregi de negocieri, în care fiecare parte a argumentat interesul social pe care-l reprezenta.
Absența din Cartea de Onoare a unor persoane care au deținut funcții decizionale este la fel de grăitoare cu prezența, doar că în sens invers.
Mărturiile noastre au în vedere buna cunoaștere a domeniului și a competenței dovedită de diferiții reprezentanți ai instituțiilor în cadrul dialogului social. În mod evident, nu putem avea pretenția de-a evalua toate competențele tuturor celor care au reprezentat diferitele instituții cu impact asupra lucrătorilor din sănătate. În egală măsură însă, putem evalua atât disponibilitatea la dialog social, cât și modalitatea în care deciziile luate în urma dialogului social (sau în absența acestuia) au afectat profesioniștii din sănătate.
Din cauza multiplelor discuții privind funcționarea și impactul lor, am exclus din reperele esențiale acțiunile ce au vizat construcția diferitelor organisme profesionale ori modificările survenite în funcționarea acestora.
Cartea de Onoare a prietenilor Sănătății nu este influențată de opțiuni sau preferințe politice. Criteriile de selecție nu includ apartenența politică, concentrându-se pe reușitele pe care fiecare dintre personalitățile amintite le-a avut.
În unele dintre cazuri, descrierile furnizate de către Federația „Solidaritatea Sanitară” din România sunt în mod vizibil diferite de ceea ce a reținut opinia publică despre situațiile prezentate. Deoarece avem acces atât la aspectele oficiale, cât și la o bună parte din abordările informale (în multe situații la baza rezolvării unor probleme au stat nenumărate ore de discuții informale purtate între reprezentanții FSSR și cei ai instituțiilor), suntem în măsură să scoatem la lumină contribuții până acum mai puțin știute.
Noi nu instituim o ierarhie valorică (deși prezentările pot sugera câteva diferențe), lăsând organizarea din perspectiva importanței contribuțiilor în seama profesioniștilor din sănătate. Deși absența sau prea timida prezență sugerează ceva despre rezultatele activității, nu am dorit să ne transformăm în judecători, indicând persoane situate de partea greșită a istoriei sistemului sanitar.
Principalul merit al persoanelor selectate este acela de a fi înțeles rolul pe care dialogul social îl are în cadrul democrației participative, de a fi asumat dialogul social și democrația participativă drept valori fundamentale și de a fi acționat în conformitate cu cerințele lor. În discuție nu sunt oamenii care au satisfăcut o serie de revendicări sindicale, ci oamenii care au avut un minim respect pentru dialogul social, acordând atenție unor așteptări legitime, negociind și argumentând, căutând soluții sau analizând soluțiile propuse și încercând să rezolve problemele prin identificarea acordului optim între interesul social general și cel de grup.
E. Personalitățile care au sprijinit punctual Sănătatea
Doina Elena Federovici
Senator în legislatura 2012-2016 și în legislatura 2016-2020.
Dr. Ion Luchian
Deputat în legislatura 2000-2004, Senator în legislatura 2012-2016.
Prof. Univ. Dr. Ecaterina Andronescu
Deputat în legislaturile: 1996-2000; 2000-2004; 2004-2008, Senator în legislaturile: 2008-2012; 2012-2016; 2016-2020
Conf. Univ. Dr. Corneliu Florin Buicu
Deputat în legislaturile 2012-2016; 2016-2020; 2020-prezent
- 4 A. Personalitățile care au avut cea mai mare contribuție
- 9 B. Personalitățile cu contribuții semnificative
- 4 C. Personalitățile care au ajutat Sănătatea
- 4 D. Personalitățile cu contribuții implicite
- 4 F. Redarea obiectivă a realităților cu care se confruntă profesioniștii din sănătate
- 1 G. Funcționari cu activitate semnificativă