Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății

Cartea de Onoare a Prietenilor Sănătății este alcătuită pe baza celor mai semnificative contribuții la creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate. Îi considerăm prietenii Sănătății deoarece, acordând atenție profesioniștilor din sănătate, odată cu creșterea calității vieții profesionale a acestora, au determinat creșterea calității serviciilor medicale. Principalul criteriu de selecție este bazat pe capacitatea de a recunoaște existența uneia sau alteia dintre problemele sesizate, disponibilitatea de a o rezolva, dublată de un nivel al reușitei.

Această secțiune este destinată persoanelor care au contribuit în mod semnificativ la unele dintre reușitele importante ale Federației „Solidaritatea Sanitară” din România. Pentru a nu genera confuzii, precizăm că nu este vorba despre oameni care au ajutat FSSR, ci despre persoane care s-au dovedit parteneri corecți de dialog social, înțelegând argumentele pe care noi le-am prezentat pentru adoptarea diferitelor măsuri. În toate cazurile este vorba despre ore întregi de negocieri, în care fiecare parte a argumentat interesul social pe care-l reprezenta.

Absența din Cartea de Onoare a unor persoane care au deținut funcții decizionale este la fel de grăitoare cu prezența, doar că în sens invers.

Mărturiile noastre au în vedere buna cunoaștere a domeniului și a competenței dovedită de diferiții reprezentanți ai instituțiilor în cadrul dialogului social. În mod evident, nu putem avea pretenția de-a evalua toate competențele tuturor celor care au reprezentat diferitele instituții cu impact asupra lucrătorilor din sănătate. În egală măsură însă, putem evalua atât disponibilitatea la dialog social, cât și modalitatea în care deciziile luate în urma dialogului social (sau în absența acestuia) au afectat profesioniștii din sănătate.

Din cauza multiplelor discuții privind funcționarea și impactul lor, am exclus din reperele esențiale acțiunile ce au vizat construcția diferitelor organisme profesionale ori modificările survenite în funcționarea acestora.

Cartea de Onoare a prietenilor Sănătății nu este influențată de opțiuni sau preferințe politice. Criteriile de selecție nu includ apartenența politică, concentrându-se pe reușitele pe care fiecare dintre personalitățile amintite le-a avut.

În unele dintre cazuri, descrierile furnizate de către Federația „Solidaritatea Sanitară” din România sunt în mod vizibil diferite de ceea ce a reținut opinia publică despre situațiile prezentate. Deoarece avem acces atât la aspectele oficiale, cât și la o bună parte din abordările informale (în multe situații la baza rezolvării unor probleme au stat nenumărate ore de discuții informale purtate între reprezentanții FSSR și cei ai instituțiilor), suntem în măsură să scoatem la lumină contribuții până acum mai puțin știute.

Noi nu instituim o ierarhie valorică (deși prezentările pot sugera câteva diferențe), lăsând organizarea din perspectiva importanței contribuțiilor în seama profesioniștilor din sănătate. Deși absența sau prea timida prezență sugerează ceva despre rezultatele activității, nu am dorit să ne transformăm în judecători, indicând persoane situate de partea greșită a istoriei sistemului sanitar.

Principalul merit al persoanelor selectate este acela de a fi înțeles rolul pe care dialogul social îl are în cadrul democrației participative, de a fi asumat dialogul social și democrația participativă drept valori fundamentale și de a fi acționat în conformitate cu cerințele lor. În discuție nu sunt oamenii care au satisfăcut o serie de revendicări sindicale, ci oamenii care au avut un minim respect pentru dialogul social, acordând atenție unor așteptări legitime, negociind și argumentând, căutând soluții sau analizând soluțiile propuse și încercând să rezolve problemele prin identificarea acordului optim între interesul social general și cel de grup.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

Ministru al Sănătății în perioada 20 mai 2016 - 4 ianuarie 2017 și în perioada 23 decembrie 2020 - 14 aprilie 2021.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Contribuția care-l situează pe domnul Vlad Voiculescu în rândul prietenilor Sănătății o constituie participarea la reglementarea adecvată a gărzilor medicilor, din primul mandat pe care l-a avut în calitate de ministru al Sănătății. Debutul mandatului nu a fost caracterizat de respectarea regulilor dialogului social (deschiderea dialogului domniei sale cu reprezentanții FSSR a fost determinată de protestele medicilor din perioada iulie-august 2016 pe care noi le-am inițiat și coordonat). Însă, mandatul a fost marcat de negocierile de
mai mult...
Dr. Raed Arafat

Dr. Raed Arafat

Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență – MAI.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Relațiile au fost caracterizate de o serie de dezacorduri, tendința de militarizare a sistemului de urgență fiind în dezacord cu cadrul legal de desfășurare a activității. Din zona conflictelor se remarcă în special problema dublei subordonări disciplinare a salariaților din UPU, o „inovație” ce depășește cadrul specific legislației muncii. Trebuie însă să-i reținem desele intervenții în sprijinul corectei reglementări a activității lucrătorilor din sănătate în perioadele de instabilitate. Dezbaterile din această perio
mai mult...
Dr. Nelu Tătaru

Dr. Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății în perioada 26 martie 2020 - 23 decembrie 2020.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Domnul dr. Nelu Tătaru se califică pentru calitatea de prieten al Sănătății prin sprijinul acordat Federației „Solidaritatea Sanitară” pentru introducerea sporului de pandemie pentru profesioniștii care-și desfășurau activitatea cu pacienți COVID-19. Deși ne-ar fi bucurat o clarificare mai rapidă a situației (cum ar fi tranșarea încă din prima lună de pandemie a problemei „recunoașterii epidemiei prin ordin al Ministrului Sănătății”), îi reținem contribuția la rezolvarea acestei probleme, sporul de pandemie constituind
mai mult...
Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier de stat în perioada 01 iunie 2015 - 22 decembrie 2019. Consilier Prezidențial - Departamentul Sănătate Publică, în perioada 23 decembrie 2019 - prezent.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Chiar dacă nu putem indica o contribuție directă decisivă, din partea doamnei Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, la rezolvarea uneia sau alteia dintre problemele cu care s-au confruntat profesioniștii din sănătate, putem reține în schimb seria de intervenții pe care domnia sa le-a făcut în acest sens, la solicitarea Federației „Solidaritatea Sanitară”.
mai mult...
Eugen Nicolaescu

Eugen Nicolaescu

Ministrul Sănătății în perioada 22 august 2005 - 22 decembrie 2008 și în perioada 21 decembrie 2012 - 26 februarie 2014.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Din primul mandat, la partea de merite, poate fi reținută elaborarea unei noi legi a sănătății. Chiar dacă ea nu a satisfăcut o serie de așteptări și a avut unele lacune și inadecvări (dovadă fiind numărul mare de modificări pe care le-a suferit), ea a reprezentat un pas semnificativ în reașezarea sistemului sanitar. Al doilea mandat a fost caracterizat de foarte multe negocieri pe tema finanțării sistemului public de sănătate, care nu s-au finalizat însă cu rezultate semnificative pentru lucrătorii din sănătate. Putem totuși
mai mult...
Prof. Univ. Dr. Florian Dorel Bodog

Prof. Univ. Dr. Florian Dorel Bodog

Ministru al Sănătății în perioada 4 ianuarie 2017- 29 ianuarie 2018.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Este ministrul în mandatul căruia a fost elaborată legea salarizării. Deși nu s-a implicat în mod direct în elaborarea acesteia și în corectarea unora dintre erori (așa cum s-a întâmplat în cazul altor miniștri), a manifestat bunăvoință, orientând funcționarii participanți la negocieri din partea Ministerului Sănătății înspre rezolvarea problemelor. Acest tip de sprijin a fost vizibil în cazul legii salarizării, negocierilor privind modificarea legii salarizării și elaborării primului draft al noului Regulament de sporuri.
mai mult...
Marius-Constantin Budăi

Marius-Constantin Budăi

Ministru al Muncii în perioada 20 noiembrie 2018 - 4 noiembrie 2019 și în perioada 26 noiembrie 2021 - prezent.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Din contribuțiile domnului Marius-Constantin Budăi la creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor din sănătate reținem în primul rând implicarea, în calitate de ministru al Muncii, în rezolvarea problemei zilelor de concediu de odihnă suplimentare ale lucrătorilor din sănătate, negociate în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel de sector. În contextul extrem de tensionat al negocierilor pe această temă cu Ministerul Sănătății și al refuzului sistematic (ce dura de cca. doi ani) din partea echipei de negocie
mai mult...
Nicolae Bănicioiu

Nicolae Bănicioiu

Ministrul Sănătății în perioada 5 martie 2014 - 17 noiembrie 2015.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
În timpul mandatului său,  profesioniștii din sănătate au beneficiat de o creștere a salariilor cu 25%, acest procent de majorare aplicându-se inclusiv sporurilor (prin modificările aduse de OUG nr. 35/2015). Fiind parte a echipei guvernamentale, condusă de primul-ministru Victor Ponta, cu care FSSR a negociat la acel moment nivelul creșterilor salariale, dl. ministru Nicolae Bănicioiu intră în categoria decidenților care au participat la ridicarea nivelului calității vieții profesionale.
mai mult...
Prof. Univ. Dr. Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu

Prof. Univ. Dr. Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu

Ministrul Sănătății în perioada 17 noiembrie 2015 - 9 mai 2016.

B. Personalitățile cu contribuții semnificative
Principalul merit al domnului dr. Achimaș-Cadariu este acela că, în calitate de ministru al Sănătății, a avut curiozitatea să înțeleagă una dintre propunerile Federației „Solidaritatea Sanitară”, respectiv reglementarea gărzilor ca timp de lucru, și să-și asume eforturile pentru implementarea ei. Deși mandatul foarte scurt nu i-a permis să atingă, împreună cu FSSR, acest obiectiv, faptul că a susținut această propunere în fața Ministerului Muncii ne-a ajutat în mod semnificativ la introducerea primului text de reglementare
mai mult...